Se afișează postările cu eticheta despre 2012. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta despre 2012. Afișați toate postările

vineri, 30 noiembrie 2012

Apocalipsa creează o adevărată psihoză


NASA avertizează că zvonurile despre sfârşitul lumii care ar veni pe 21 decembrie reprezintă un real pericol, în special pentru copii şi pentru adolescenţii depresivi, notează rtv.net.

Toată lumea aşteaptă cu înfrigurare ziua de 21 decembrie, când, potrivit zvonurilor din ultimii ani, ar veni apocalipsa. Chiar dacă specialiştii au avertizat că răspândirea unor asemenea zvonuri este foarte periculoasă, acestea nu au încetat, iar unii chiar au făcut averi frumoase pornind de la teoriile care indicau că lumea se va sfârşi chiar înaintea Crăciunului.

luni, 19 noiembrie 2012

NASA: Lumea nu se va sfârși pe 21 decembrie 2012

Cercetătorii NASA au decis să calmeze spiritele în legătură cu speculațiile privind sfârșitul lumii.

„Pe 21 decembrie 2012 lumea nu se va sfârşi”, așa începe o vastă explicație publicată pe site-ul agenției.

Potrivit NASA, zvonurile legate de sfârșitul lumii au apărut încă din 2003, când unii afirmau că Niburu, o presupusă planetă descoperită în trecut de sumerieni, s-ar fi îndreptat către Pământ.

„În situația în care în 2003 nu s-a întâmplat nimic, „sfârşitul lumii” a fost „reprogramat” pentru decembrie 2012, când şi calendarul mayaş se încheie şi are loc solstiţiul de iarnă.

duminică, 12 februarie 2012

2012. Un posibil răspuns la cruciada eshatologică

Toată această panicare mediatică, care are în culise interese mai puţin soteriologice, ar trebui să ne determine să rememorăm numeroasele anunţări eşuate privitoare la sfârşitul lumii, precum şi faptul că, referitor la acest moment, Revelaţia este foarte clară: despre momentul Parusiei nimeni nu poate şti cu exactitate nimic. Ştim că va fi sfârşitul, dar nu şi când va fi.


Foto : Internetul abundă de imagini care ilustrează ipotetice sfârşituri ale lumii. Foto dreapta: Scena creării omului într-un codice medieval.

Am intrat, nu de mult timp, în anul mântuirii 2012. După multe opinii va fiun an controversat, datorită interpretărilor eshatologice ale numerologilor şi celor pasionaţi de vechile civilizaţii astăzi dispărute, care încearcă să stabilească punţi între acestea şi cele moderne, sau care încearcă să lege interdependent destinul umanităţii de unele aşa-zise prevestiri, oracole din trecutul îndepărtat.

Pentru creştini, anul 2012 este scutit de conotaţii fataliste şi exaltări milenariste de care unii se arată atât de afectaţi şi încearcă să convingă prin mass-media, şi nu numai, şi pe cei care nu sunt la fel de sensibili şi alarmaţi cu privire la acestea.

luni, 9 ianuarie 2012

Cercetatorii propun teorii interesante despre 2012

Este 2012 anul care va aduce sfarsitul vietii pe Terra si disparitia intregii omeniri sau momentul ce marcheaza intrarea intr-o noua etapa, spirituala, pentru care omenirea trebuie sa fie pregatita? Intrebari firesti avand in vedere toate teoriile, predictiile, previziunile si stereotipiile cu care am fost "bombardati" in ultimii ani.

Dar pentru a ne crea o idee despre viitor trebuie sa ne intoarcem in trecut, pentru a vedea ce spun stramosii nostri despre anul 2012.

In toate mitologiile lumii exista apocalipse mai mari sau mai mici, trecute sau viitoare. Problema celor care le interpreteaza este data lor, pentru ca timpul este "criptat" in tot felul de ghicitori sau este precizat in termeni necunoscuti.

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Apocalipsa mayaşă: "Totul este marketing", spun cercetătorii. Oare?

Dacă sunteţi în grijoraţi că vine sfârşitul lumii, conform profeţiilor maya, staţi liniştiţi. Tot mai mulţi specialişti susţin că interpretările au fost denaturate voit pentru publicitatea autorilor sau din interese turistice.
Erik Velasquez, un specialist al gravurilor mayaşe, susţine că întoarcerea zeului mayaş în decembrie şi toate miturile legate de sfârşitul lumii în 2012 reprezeintză doar poveşti împachetate frumos pentru marketing.

Mayaşii n-au prezis sfârşitul lumii în 2012, susţine şi un expert german. Sven Gronemeyer şi-a făcut publică propria interpretare a unui manuscris maya scrijelit pe piatră, care se referă la anul 2012, informează 7sur7.be.

vineri, 25 noiembrie 2011

Mexic: S-a descoperit o nouă inscripție mayașă despre 2012

Dacă până acum au încercat să minimalizeze teoriile conform cărora mayașii au prezis, pe baza calendarului lor, sfârșitul lumii în 2012, acum experții de la Institutul de Arheologie din Mexic au admis existenţa unui al doilea artefact maya pe care este înscripţionat un text în care se face referire la data de 21 decembrie a anului viitor.

Specialiștii din Mexic știau până mai ieri de existența unei singure inscripții, ce făcea referire la această dată, o tabletă de piatră din situl arheologic Tortuguero, din statul Tabasco.

Iată că acum apare o doua inscripție, care, spun cei de Institutul Naţional de Antropologie şi Istorie din Mexic, ar fi fost descoperită în situl arheologic Comalcalco și pe care este inscripționată aceeași dată: 21 decembrie 2012, scrie ”Daily Mail”.

Arturo Mendez, purtătorul de cuvânt al Institului, a afirmat că fragmentul de cărămidă ce conţine respectiva inscripţie a fost descoperit acum câţiva ani, fiind studiat intens de specialişti. Inscripţia este păstrată într-o colecţie privată a institutului, la care publicul nu are acces.

duminică, 23 octombrie 2011

Se va întâmpla „ceva” la 22 decembrie 2012?

Dezvăluiri senzaţionale! Calendarul Maya, preziceri referitoare la sfârşitul lumii.

Proaspăt ales în Scaunul Sfântului Petru în anul 999, Papa Silvestru al Doilea, pe numele său Gerbert d'Aurillac, primul Papă francez, s-a văzut confruntat cu ceea ce, dacă s-ar fi întâmplat astăzi, am fi numit „sindromul Y1K". Nebunia declanşată în întreaga Europă care îşi vindea tot ce avea sau dăruia la săraci pentru a avea o şansă în plus în confruntarea cu Sfârşitul Lumii. Poate vă mai amintiţi de sindromul Y2K – K fiind simbolul „kilo", adică o mie. Dincolo de exploziile de isterie, de nebunia media, de zâmbete dispreţuitoare dar mai mult sau mai puţin forţate, instituţiile şi persoanele cu adevărat responsabile au luat măsurile necesare – cum ar fi de pildă teste în centralele nucleare pentru a vedea ce s-ar putea întâmpla în momentul schimbării anului din „99" (1999) în „00" (2000). Ceasurile au fost potrivite la câteva minute înainte de ora 00.00 din data de 00.01.01. Nu s-a întâmplat nimic. Din fericire. Om de ştiinţă şi educator înainte de a deveni papă, Silvestru II a procedat la fel. Nu a luat în râs frica oamenilor, ci a deschis porţile bisericii şi a oficiat o slujbă în care el, în fruntea credincioşilor şi alături de aceştia, s-a rugat până dincolo de miezul nopţii şi spre dimineaţa zilei de 1 ianuarie. Şi nu s-a întâmplat nimic...

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Fenomenul 2012 - cum a apărut şi cum schimbă el societatea?

Data de 21 decembrie 2012 este aşteptată cu sufletul la gură de un număr tot mai mare de persoane din întreaga lume. S-au făcut numeroase profeţii spectaculoase în legătură cu această dată, de la alinieri planetare cu efecte apocaliptice, ciocniri devastatoare cu diferite corpuri cereşti până la schimbări globale în conştiinţa umană. Totul porneşte, cel puţin în teorie, de la presupusele profeţii făcute de mayaşi.

Cum a apărut însă, acest mit, şi cum de a căpătat o asemenea amploare încât până şi celebra agenţie spaţială NASA a recurs la publicarea unor dezminţiri? Să revenim la mayaşi.

Despre 2012 si Sfarsitul lumii

Exista multe speculatii cu privire la 2012 asa ca m-am gandit sa scriu perspectiva mea, la care am ajuns din studierea diferitelor materiale de channelling si privind in mine, folosindu-ma de intuitie.

2012 este un punct terminus, un punct de rascruce in care o parte din oameni vor alege sa traiasca intr-o lume asemanatoare cu cea din prezent (o lume tridimensionala cu aceleasi probleme ca pana acum) si o parte din oameni vor alege sa traiasca intr-o lume in care noile valori spirituale (iubire, unitate, armonie, cunoasterea naturii infinite a creatiei, etc) vor fi traite in fiecare zi.

duminică, 27 februarie 2011

Un film despre 2012 cu profetii si cercetari (cu subtitrari in romana)



Un film despre 2012 cu profetii si cercetari descrieri de evenimentele ce s-ar putea produce. Un strop de adevar este, insa se amplifica mai mult comercial.

marți, 23 noiembrie 2010

2012, un an cu schimbări politice majore în Rusia, susţine astrologul rus Pavel Globa

“Astrologia este o vrajitorie practicată din cele mai vechi timpuri şi până astăzi. Prin astrologie se întelege ghicirea celor viitoare, prin mişcările stelelor, planetelor, vânturilor, norilor şi ale celorlalte fenomene ale Universului. Astrologii pretind că fiecare om are o stea proprie.” - spunea Părintele Cleopa într-un cuvânt despre vrajitorie.

Se pare totuşi că astrologia îsi menţine locul câştigat în lumea occidentală. Astfel, deşi practicată de această dată în Rusia, ea pare să aibă un ecou răsunator în partea occidentală a Europei, acolo unde publicaţia catolică “La Croix” avea să găzduiască în paginile sale astăzi, 12 februarie 2010, tiltul:

2012, un an cu schimbări politice majore în Rusia, sustine un… astrolog

Astrologul rus Pavel Globa, care pare să fi fost singurul care a anticipat în 1999 demisia preşedintelui Boris Ieltsin, a declarat vineri 12 februarie 2010, că Rusia va cunoaşte o transformare politică lărgită în 2012, anul alegerilor prezidenţiale.

Aceste modificări, care se vor vedea în perioada 2012-2016, legate de “ciclul astrologic” de câte 30 de ani, are o mare importanţă pentru viaţa politică rusă, susţine “cunoscătorul în astre”.

Globa nu s-a pronunţat însă asupra destinului personal al Preşedintelui rus Dmitri Medvedev şi al primului-ministru Vladimir Putin.

Ne întrebăm însa, pe bună dreptate, ce părere ar fi avut cele două personalităţi active în viata Bisericii Ortodoxe, despre astfel de predicţii, dealtfel… la modă în rândul preşedinţiilor lumii (vezi discuţiile asupra “flăcării violet” din Romania, care au atras o serie de comentarii în presa occidentală).

"Mă aştept la calm, stabilitate şi continuitatea puterii, până în 2012. Dar, atunci, Saturn va fi în Scorpion, care se traduce printr-o schimbare reală", continuă Globa.

Astrologul citează mai apoi, în susţinerea tezei sale, perioada de instabilitate din conducerea URSS, între moartea, din 1982 a lui Leonid Brejnev şi apariţia lui Mihail Gorbaciov care a condus la destrămarea Uniunii Sovietice, sau la moartea lui Stalin (1953 ) şi cea a lui Lenin (1924), după cum aflăm şi din informările AFP.

"Sper că 2012-2016 nu va fi ca altădată şi că lucrurile se vor aranja cu pierderi minime. Dar 2012 va fi foarte interesant", a mai spus el.

După ce Vladimir Putin a cedat, în 2008, Kremlinul, succesorului său, Medvedev, analiştii au dezbătur regulat relaţiile dintre cei doi bărbaţi şi se întrebau deja dacă o confruntare este posibilă la prezidenţialele din 2012.

Analiştii politicieni occidentali apreciază însă că un astfel de scenariu ar putea revigora viaţa politică din Rusia, în general plictisitoare, în care opoziţia a fost redusă la un rol marginal în comparaţie cu puterea.

Nu se ştie însă şi daca interesele occidentale, din prezent, se potrivesc cu cele ale Rusiei, ştiind că de regulă există clare divergenţe pe probleme politice… totuşi, astrologia rămâne doar o variantă a ghicitului, cum spunea Părintele Cleopa, o simplă vrăjitorie.
lacasuriortodoxe.ro

duminică, 29 august 2010

2012: Ştiinţă sau superstiţie (cu subtitrare în română)



21 decembrie 2012 – data finală de pe soficticatul calendar creat de civilizația Maya din America Centrală. Nenumărate cărți, site-uri și articole din ziare dezbat asupra sensului acestei date, entuziaștii fiind împărțiți în două tabere: cei ce prevăd apocalipsa, sfârșitul lumii – și cei ce cred într-o reînnoire și o renaștere a conștiinței. Punând paie pe foc, unii specialiști văd în numărul crescând de dezastre naturale din ultimii ani o dovadă a sfârșitului catastrofal din 2012.

Cât anume din ce auzim este știință și cât este superstiție? În acest film documentar, experții și cercetătorii în domeniu spun exact ce anume înseamnă pentru ei această dată, de ce e importantă și la ce ar trebui să ne așteptăm.

În documentar apar Graham Hancock, John Major Jenkins, Daniel Pinchbeck, Alberto Villoldo, Anthony Aveni, Robert Bauval, Jim Marrs, Walter Cruttenden, Lawrence E. Joseph, Alonso Mendez, Douglas Rushkoff, John Anthony West și Benito Vegas Duran.

luni, 5 aprilie 2010

Vaticanul despre "2012": Săraca planetă, săraca umanitate

Ziarul oficial al Vaticanului, L'Osservatore Romano, face o cronică peliculei "2012" regizată de germanul Roland Emmerich, în care, printre alte locuri, sunt distruse Capela Sixtină şi Piaţa Sfântul Petru, considerând că acesta combină arheologia şi istoria pentru a suscita noi temeri şi a manipula.

Publicaţia Sfântului Scaun comentează pelicula, prezentă de vineri în Italia, spunând că cinematografiei încă îi place apocalipsa deşi "am trecut deja cu bine de fatidicul mileniu".

"Acum pur şi simplu arheologia şi istoria se aliază pentru a suscita noi temeri şi pentru a manipula strămoşii, începând cu calendarul vechii civilizaţii maya, unde este semnalat ca sfârşit al ultimului ciclu 20 decembrie 2012 (20122012)", scriu jurnaliştii Vaticanului.

"Sfârşitul lumii şi al umanităţii?", "Noi ceruri şi nou pământ?", "Regenerare sau distrugere totală?" se întreabă publicaţia, care adaugă că regizorul german, specialist în filme de proporţii enorme, care a regizat şi "Independence day" şi "The day after tomorrow", închide trilogia cu "cel mai teribil şi spectaculos dintre toate - 2012".

În peliculă dispar oraşe întregi, iar vulcani şi cratere de 1.500 de metri devastează continentele şi sunt distruse Capela Sixtină şi Piaţa Sfântul Petru în timp ce cardinali şi credincioşi se roagă.

"Săracă planetă, săracă umanitate" scrie ziarul, care adaugă că este vorba despre un spectacol fără limite, care a costat 260 de milioane de dolari. Ziarul semnalează că Emmerich începe astfel o nouă eră pentru Hollywood, întorcându-se la Noul şi Vechiu Testament, la Noe, la Arcă şi la muntele Ararat, pentru ca apoi să apară un petic de umanitate cu toate păcatele sale, obligată să o ia de la capăt.

"2012", care a avut premiera în România pe 13 noiembrie, este o aventură despre un cataclism global care aduce sfârşitul lumii, însă în acelaşi timp povestea luptei eroice a unor supravieţuitori. În peliculă, Emmerich pune elemente specifice filmelor cu dezastre, printre care şi distrugerea simbolurilor naţionale precum statuia lui Iisus din Brazilia, Big Ben-ul, Casa Albă, Turnul Eiffel sau Piaţa Sf. Petru, adăugând o serie de efecte speciale spectaculoase.

Calendarul maya prezice că 2012 va fi momentul în care existenţa pământului se va termina. Din distribuţie fac parte John Cusak, Amanda Peet, Danny Glover, Thandie Newton şi Oliver Platt.

http://www.realitatea.net/

duminică, 3 ianuarie 2010

2012 sau Apophis?

2012 sau Apophis?

Mai multe persoane m-au întrebat dacă pe 21 decembrie 2012 va avea loc sfârşitul lumii, aşa cum spune filmul… lui John Cusack? Erau persoane de diferite vârste şi unele dintre ele nu aveau bogate cunoştinţe cinematografice, însă aflaseră de profeţie şi de film şi acum erau oarecum tulburate.

Le-am răspuns că acel film, pentru a scoate profituri uriaşe, avea nevoie de o strategie de marketing foarte bine pusă la punct şi speculativă, şi astfel au exploatat la maxim “profeţia” mayaşă. Încă din 2003, de când s-a făcut legătura între “profeţie” şi sfârşitul calendarul mayaş aceştia, probabil, au pus la cale toate detaliile pentru ca prin film să se agite spiritele; mai ales că ar mai rămâne de trăit doar 3 ani de la … avertismentul lor. De fapt “profeţia” mayaşă nu e o profeţie în sine, ci este o concluzie la care au ajuns unii mai recent (că tot se apropie vremea) şi care se leagă de sfârşitul calendarului mayaş, ce se termină pe 21 decembrie 2012.

La momentul întrebării am răspuns fiind nedocumentat ştiinţific, afirmând doar ceea ce ştiam şi ce presupuneam în mod logic. Le spuneam că este un nonsens faptul că mayaşii, care au prezis sfârşitul lumii, au sfârşit mai înainte de… sfârşit. Dacă neamul nu le-ar fi pierit, atunci în mod logic profeţia lor ar fi putut naşte acum, pentru unii, mari semne de întrebare. Iarăşi, sfârşitul lumii înseamnă mai mult decât o alăturare şi inversare simetrică de cifre 2012= 20 decembrie. De asemenea, le-am zis că sfârşitul lumii nu are loc doar într-o singură zi, ci e nevoie de ceva timp şi de ceva… semne. Un sfârşit care nu are semne e irealizabil, cel puţin d.p.d.v. logic. Astfel că acele distrugeri apocaliptice din film nu pot avea loc toate în aceaşi zi, aşa cum le prezintă filmul în mod distorsionat. Venirea Domnului însă va fi precum a unui fur noaptea (II Petru 3, 10), adică la un moment şi un loc bine stabilit, precis şi necunoscut (Mt. 24, 36). Le-am vorbit apoi despre semnele venirii Mântuitorului, aşa cum Biserica ne învaţă.

Documentându-mă ulterior am aflat şi alte amănunte interesante, bune de ştiut, care întregesc oarecum cunoştinţele în această privinţă. Am găsit o bună şi completă explicaţie a fenomenului, scrisă în patru părţi, pe care o puteţi găsi AICI. Eu m-am rezumat la a insera în postare doar frazele şi paragrafele cele mai importante pentru a fi reţinute mai uşor:

- principiul ciclicităţii la mayaşi> “Mayasii înţelegeau diferit timpul faţă de omul modern de azi. Noi vedem timpul ca fiind linear; el poate fi încetinit, după cum chiar a demonstrat teoretic Albert Einstein, însa “curge” într-o singură direcţie. Prin contrast, mayaşii credeau că timpul “curge” în cicluri care se repetă periodic, la finele fiecăruia începând unul nou, şi că ciclurile temporale işi au originea în Centrul Cerului, denumit de ei Hunab Ku, un fel de “pântece cosmic”, care a dat naştere lumii noastre şi care o va distruge pentru a face loc alteia. Hunab Ku, pentru care mayaşii aveau în scrierea lor şi o ideogramă, era asimilat zeului suprem, Creatorul”;

- calendarul mayaş - “Calendarul maya începe în 12 august 3114 î.Hr. şi se încheie la 21.12.2012. El conţine 5 subdiviziuni temporale. În ordine, de la cea mai mică la cea mai mare, acestea sunt (în transcriere aproximativă): k’in, winal, tun, k’atun, baktun. K’in – înseamna o zi, winal – o perioadă de 20 de zile (asemănătoare cu luna noastră), tun – este un an de 360 de zile, iar k’atun – 20 de ani a câte 360 de zile fiecare. În fine, baktun reprezintă o perioada de 400 de ani, adică 20 de k’atuni. 13 baktuni formau un Mare Ciclu, adică 1.872.000 zile, notat 13.0.0.0.0.”;

- Quetzalcoatl – prefigurare a lui Hristos> “Piramida de la Chichén Itzá a fost construită în aşa fel încât, în timpul echinocţiilor, soarele în apus aruncă o umbră semănând perfect cu cea a unui şarpe, coborând pe treptele dinspre nord ale ale construcţiei. Şarpele acesta este reprezentarea alegorică a zeului Kukulcan – la mayaşi sau Quetzalcoatl – la azteci (nume însemnând “şarpele cu pene”), asimilat ulterior de populaţiile Americii Latine cu Iisus Hristos [...] Aztecii au ridicat la Teotihuacán (”Oraşul Zeilor”), lângă Mexico City, Piramida Soarelui, închinată aceluiaşi zeu Quetzalcoatl”;

- şarpele din piramidă - “Bazându-se pe această combinaţie între divinităţi şi calcule matematice, ei au aflat, îin mod incredibil, încă de acum 4.000 de ani, ceea ce noi ştim de doar câteva decenii: anume că pe 21 octombrie 2012 va începe alinierea soarelui nostru cu stelele din centrul Căii Lactee! Alinierea culminează, conform calculelor mayaşe – confirmate de savanţii moderni – în ziua solstiţiului de iarnă, 4 Ahau 3 Kankin (13.0.0.0.0) sau 21 decembrie 2012 în calendarul nostru. La această dată, lumina şi umbra îl vor proiecta pe “Şarpele cu pene” coborând pe treptele piramidei Chichén Itzá, care la bază are un cap mare de şarpe sculptat în piatră. Acest fenomen se petrece de două ori în fiecare an, însă la solstiţiul de iarnă al lui 2012 ceva special se va întampla. La apus, umbra marginii de N-V a piramidei va proiecta un tipar de lumină care îmbrăţişează şi iluminează capul de şarpe sculptat de la baza scărilor. Într-o perioadă de 32 de minute şarpele, alcătuit din această alternanţă de lumină şi umbră, va coborâ pe pământ, pe masură ce soarele părăseşte fiecare treaptă, mergând din vârf până la bază. Pe lângă aceasta, pe 21 decembrie 2012, în jurul orelor 11:11, coada şarpelui proiectată din vârful piramidei va ţinti exact înspre constelaţia Pleiadelor, într-o aliniere asemănătoare celei pe care o are piramida lui Quetzalcoatl din Teotihuacán sau piramidele egiptene de la Gizeh. Atunci, cred mayaşii, odată cu revenirea pe pământ a lui Quetzalcoatl, lumea noastră se va sfârşi prin foc, iar “pântecele cosmic” Hunab Ku va da naştere unui nou soare, numit de mayasi “Cel de-al Şaselea Soare”, o altă lume mai evoluată urmând să se nască”;

- confirmarea oamenilor de ştiinţă - “Oamenii de ştiinţă au confirmat ceea ce mayaşii ştiau de mult timp: anume că la data solstiţiului de iarna 2012, soarele se va afla în “aliniamentul galactic”, adică va fi pe aceeaşi linie cu Ecuatorul Galactic (linia care împarte în două Calea Lactee, divizând-o în 2 hemisfere sau lobi)”;

- aliniamentul galactic - “Dacă asemenea aliniamente au mai apărut în anii 3000 î. Hr. şi 1500 î. Hr., deosebirea este că, de această dată, la 21 decembrie 2012, centrul soarelui nu doar că se va afla pe aceeaşi linie cu Ecuatorul Galactic, dar el se va suprapune chiar peste Centrul Galaxiei. În plus, cu ocazia aceleiaşi alinieri, Tăietura Neagră (regiune de praf interstelar de la nordul Centrului Galactic până dincolo de constelaţia Acvilei, marcată în imagine ca “Dark Rift”), pe care mayaşii o cunoşteau şi o numeau “Drumul Negru” (Xibalba be), se întinde exact peste Ecuatorul Galactic, în locul în care soarele se va afla în 2012”;

- răcirea globală - “Începând cu 2012, procesul de răcire globală va cuprinde Pământul, iar la mijlocul secolului 21, întreaga planeta va fi cuprinsă de temperaturi scăzute, aprecia un expert al Observatorului Academic al Rusiei. Cauza acestei scăderi a temperaturii este micşorarea fluxului de radiaţii solare, aprecia Habibulo Abdusamatov (în 2006). Până în anul 2035, nivelul radiaţiilor solare va atinge minimul, iar 15 ani mai târziu se aşteaptă o răcire accentuată a climei”.

Acum că am limpezit oarecum “apele” în privinţa “profeţiei” mayaşe, am să fac referire în postare şi la altă “profeţie”, de data aceasta venită din partea cercetătorilor, adică a oamenilor de ştiinţă. Puteau ei să stea mai prejos decât mayaşii? Am aflat dintr-o ştire că cercetătorii ruşi au avut o întâlnire secretă (sic!) pentru a salva Pământul de la coliziunea cu un asteroid, botezat Apophis 9942. Această ştire are şi alte câteva elemente în comun cu profeţia mayaşa decât aceea că se referă la un cataclism apocaliptic care declanşează sfârşitul lumii.

Apophis era “spiritul antic al răului şi distrugerii, zeul demon-şarpe în mitologia egipteană, care locuia în întunericul etern. Zilnic, aştepta să distrugă Barca Solară a lui Ra care plutea deasupra cerurilor. Rolul primordial al lui Ra era să-l învingă pe Apophis şi să-l oprească de la distrugerea bărcii”. Este vorba astfel tot de un şarpe, de data aceasta întruchipând răul.

Înfrângerea şarpelui este menţionată într-un papirus aflat la British Museum, care este datat din jurul anului 300 î.Hr., dar care conţine elemente lingvistice cu 2000 de ani anterioare: “Apophis este tăiat în bucăţi si ars; pentru ca această înfrângere să fie mai eficientă, sunt adăugate indicaţii practice de magie, printre care desenarea imaginii lui Apophis colorată în verde pe o foaie nouă de papirus, închiderea ei într-o cutie pecetluită, aruncarea acesteia în foc şi scuiparea asupra ei de patru ori”. Oare aşa au de gând să facă cu asteroidul Apophis şi oamenii de ştiinţă pentru a-l distruge? Îl vor da focului rachetelor ca să-l spargă în bucăţi?… O-m trăi şi o-m vedea! Dacă însă ne legăm de numărul care întregeşte denumirea asteroidului, putem spune că cei care l-au ales nu l-au pus întâmplător. Daca adunăm ultimele două cifre de la final obţinem 6 care, împreună cu primele două întoarse invers, dau… 666. Or fi vrut prin aceasta să arate că Apophis este într-adevăr “distrugătorul” sau că, potrivit unei înţelegeri mai mistice, va avea loc sfârşitul lumii în care diavolul este actorul principal şi care distruge pământul. Pentru altcineva mai superficial aceste lucruri par nesemnificative, de luat în râs, însă sunt bune de ştiut şi de cercetat.

În această a doua “profeţie”, un alt element asemănător primeia iese în faţă: ciclicitatea. Acest asteroid se pare că “ar putea trece în 2029 la 30.000 de kilometri de planetă, mai aproape decât unii sateliţi geostaţionari, şi ar putea intra în coliziune cu Tera şapte ani mai târziu (13 aprilie 2036)”. Nu se ştie însă nimic sigur; prima trecere pe lângă orbita pământului “va modifica orbita asteroidului şi abia atunci se va afla dacă la următoarea trecere se va ciocni cu Pământul”. Asemenea filmelor apocaliptice, acesta “s-ar prăbuşi în apele Atlanticului, la 1.000 de kilometri de Coasta de Est a Americii, şi ar genera valuri tsunami de 17 metri înălţime care, odată ajunse pe uscat, ar distruge totul în calea lor. Energia degajată în cazul unui asemenea impact ar fi de 100.000 mai mare decât cea generată de bomba atomică de la Hiroshima”. “Coliziunea ar crea un nou deşert de mărimea Franţei”. Dimensiunea asteroidului este de 350 m, cum la mayaşi ‘tun’-ul avea 360 zile. Totul pare aranjat ca pentru un scenariu de film tip Armagedon produs de Hollywood. Până şi numele asteroidului începe cu “Apo” de la … Apocalipsa.

Deci până la urmă, care dintre cele două este adevărată? Vom muri în 2012 sau în 2029 şi 2036? :) Amândouă teoriile se fundamentează pe realităţi pe care noi acum le trăim şi le vom trăi, dar fiecare “profeţie” o desfiinţează într-un fel pe cealaltă, tocmai deoarece fiecare din cele două se consideră drept “profeţia care anunţă sfârşitul lumii”. Cum pot fi ele în acelaşi timp şi adevărate şi mincinoase? Şi una şi cealaltă sunt evenimente pe care noi trebuie să le cercetăm, să le luăm în seamă, fiindcă au şi un sâmbure de adevăr. Avem însă încredinţarea, creştini fiind, că sfârşitul lumii va fi altfel. Asemenea profeţiilor sibilelor din anticihitate care, păgâne fiind, s-au dovedit adevărate şi chiar mesianice, aşa şi aceste două aşa-zise “profeţii” pot fi folositoare creştinului, considerându-le drept semne ale venirii adevăratului sfârşit al lumii.

“Profeţia” mayaşă este folositoare pentru exactitatea calculului privind alinierea galactică (şi însemnătatea acestui fapt pentru pământ), şi pentru asocierea şarpelui cu pene “Quetzalcoatl” cu Iisus Hristos, ca prefigurare. Este interesant în acest sens şi spectacolul de umbre care vor cădea asupra acestui şarpe la momentul fixat şi importanţa lui dacă este interpretat mai mistic.

“Profeţia” oamenilor de ştiinţă este şi ea folositoare, fiindcă ne avertizează asupra unui potenţial şi real pericol asupra umanităţii. De asemenea, o posibilă coliziune cu un asteroid este semn vădit al sfârşitului lumii (Apoc. 8, 10-11).

Nu pot să nu remarc faptul că în filmul “2012″, ca şi în proaspătul “Avatar” al lui James Cameron, aceeaşi ură faţă de umanitate este resimţită la tot pasul, în filmul 2012 fiind datorată fatalismului exagerat de tip hollywoodian. La mayaşi această problema este oarecum mascată de faptul că ei credeau că odată cu venirea unui nou ciclu temporal se va naşte şi o nouă specie umană, mai evoluată decât precedenta.

Având aceste semne nu înseamnă că de acum vom putea sta liniştiţi până cel puţin în 2036, pentru că, într-o oarecare măsură, şi noi contribuim la accelerarea venirii sfârşitului lumii prin faptele noastre, iar efectele produse de aceste aşa-zise “profeţii” pot avea influenţă şi asupra vieţii noastre. Ele pot fi semne ale venirii Domnului a doua oară pe pământ sau ani în care cei care controlează lumea îşi manifestă puterea în mod distructiv.

dan.camen. http://theologhia.wordpress.com/

duminică, 27 decembrie 2009

Previziuni de dincolo, despre 2012

Dannion Brinkley este un caz faimos pentru experienţele sale avute „dincolo de moarte”, descrise pe larg în cartea lui, intitulată "Salvat de Lumină". În 17 septembrie 1975, el vorbea la telefon în timpul unei furtuni. Un trăsnet a lovit linia telefonică, astfel că mii de volţi au ajuns în corpul lui. Inima i s-a oprit şi a murit. Acesta a înviat la morgă, după 28 de minute, îmbogăţindu-se astfel cu o experienţă incredibilă.
După ce a fost traversat de curentul electric, s-a trezit plutind deasupra corpului său, apoi a început să avanseze printr-un tunel în spirală către o lumină strălucitoare. Acolo a fost întâmpinat de o fiinţă luminoasă, care radia iubire. Apoi şi-a retrăit viaţa întocmai ca la cinematograf. S-a judecat singur pentru propriile greşeli, simţind toată durerea pe care el a provocat-o celorlalţi, dar şi sentimentele pozitive pe care el le-a dăruit pe parcursul vieţii sale. El a fost dus apoi într-un oraş cristalin de lumină, în faţa a 13 fiinţe luminoase, câte una pentru fiecare zodie şi un conducător care îi prezida pe cei 12. Fiecare dintre aceştia s-a apropiat de el cu câte un mic obiect, care semăna cu un televizor în miniatură.

Mai multe previziuni s-au produs deja

Au apărut scene din viitor şi s-au mărit până când Dannion s-a regăsit în mijlocul lor. Au fost peste 300 de astfel de viziuni, iar 117 dintre ele se vor petrece până în 2012. Peste 100 dintre aceste evenimente deja s-au produs, printre care se numără accidentul de la Cernobâl, destrămarea URSS, războiul din Golf, etc. După ce a primit instrucţiuni pentru a construi centre speciale, Brinkley s-a întors în corpul fizic care, între timp, fusese dus la morgă. După dureri şi paralizie, el a descoperit că avea capacităţi telepatice şi de previziune.

„Cred că va fi foarte rău…"
În ceea ce priveşte anul 2012, Dannion a răspuns într-un interviu:
Întrebare: Cât de rău va fi, Dannion?
Răspuns: Sau cât de bine va fi! Cred că va fi foarte rău, geografic şi topografic, dar în sensul spiritual, conştiinţele oamenilor vor avea de câştigat enorm. Acest pământ se schimbă pentru că întregul univers se schimbă, mai ales între 2011 şi 2012, când vom fi martorii revenirii unui sistem de energii care au existat în trecut aici. Puteţi să-i spuneţi conştiinţă avansată spiritual, sau A Doua Venire, sau naşterea Erei Vărsătorului. Jose Arguelles şi Drunvalo Melchisedek, doi faimoşi cercetători care au interpretat miturile şi descoperirile arheologice ale civilizaţiei Maya, sunt profund convinşi că anul 2012 este unul de referinţă. Atunci, omenirea nu va mai avea nevoie de calendar, pentru că timpul, tehnologia şi sistemul monetar vor fi trancense graţie sincronizării galactice între planeta Pământ şi centrul galaxiei noastre.

Adevar si mit despre 2012: filmul apocalipsei dupa mayasi

» Una dintre cele mai asteptate pelicule, "2012", un thriller care are in centru profetia mayasa despre sfarsitul lumii, se va lansa simultan in cinematografe astazi, 13 noiembrie.

» Avanpremiera a avut loc intr-un cinema din Los Angeles, unde vedetele din film au tinut sa-i linisteasca pe cinefili, insistand ca totul nu este altceva decat fictiune.

Povestile epice despre sfarsitul lumii sunt asteptate cu sufletul la gura si la noi, iar televiziunile comerciale sau blogurile deja au incalzit atmosfera, oferind periodic
detalii despre megaproductia semnata de Roland Emmerich, "vinovat" si pentru productiile de succes "Ziua Independentei" si "The Day After Tomorrow".
Pelicula "2012", un thriller cu John Cusack in rolul principal, are in centru profetia din calendarele mayase, despre care o echipa de cercetatori afla ca se va adeveri: apocalipsa va duce la transformarea Terrei intr-un corp ceresc neprimitor si pustiu. Asa ca oamenii de stiinta incep sa caute disperati o solutie pentru a asigura supravietuirea omenirii. Daca personajul lui John Cusack este implicat in poveste absolut intamplator, Woody
Harrelson interpreteaza un expert al apocalipsei, nevoit sa dea piept cu dezastrul planetar.

"Personajul pe care il joc este scriitor, Jackson Curtis, care afla de o conspiratie despre sfarsitul lumii ce se dovedeste a fi adevarata", a declarat de pe covorul rosu John Cusack, in timp ce Danny Glover linisteste, apreciind ca nu crede ca "oamenii ar trebui sa intre in panica, ci sa devina mai constienti ca fiecare lucru pe care il fac in fiecare zi are un impact asupra generatiilor viitoare".

Mickey Rooney a aplaudat filmul in picioare
Catastrofa Pamantului pare totala, dupa ce Roland Emmerich l-a inghetat in urma cu cinci ani in "The Day After Tomorrow". Acum sfarsitul lumii este cauzat de eruptiile solare
care provoaca o topire a nucleului Terrei si o miscare dezastruoasa a placilor tectonice. "Nu se poate contesta calitatea fermecatoare a dezastrului, in special vazut pe marele ecran. La premiera mondiala, Mickey Rooney a inceput sa aplaude in timpul epilogului, ceea ce a determinat intreaga multime din sala sa-l copieze aplaudand", mentioneaza Reuters. "Atunci cand vezi dezastre, imediat esti marcat de asta. Filmul asta arata. Oamenii sunt fascinati", a declarat dupa premiera si Emmerich, care semneaza regia, scenariul si productia executiva. Roland Emmerich a mai realizat "10.000 B.C.", "Independence Day", "The Day After Tomorrow", "The Patriot", "Godzilla", "Stargate" si "Universal Soldier".

Ziua Judecatii este cutremuratoare
2012 ar trebui sa fie un an al transformarii spirituale marete sau al apocalipsei, potrivit calendarului mayas care mai pretinde ca va fi un timp in care existenta Pamantului va fi intoarsa cu susul in jos. Nostradamus a prevestit ciocnirea unei comete imense de Pamant in 2012, iar sfantul catolic Malahie a prevestit ca in acelasi an ultimul Papa va sosi ca vestitor al Zilei Judecatii. Avertizat de aceste previziuni, un cercetator deschide un portal intr-un univers paralel si isi contacteaza replica de acolo pentru a preintampina Apocalipsa. O profetie ce a pornit de la mayasi este acum pe larg consemnata, discutata, disecata si examinata.

Ce spune filmul
Primul caruia i-a venit ideea cu privire la un film despre anul 2012 a fost coscenaristul Harald Kloser, alaturi de Roland Emmerich. "Fiecare civilizatie de pe Pamant are un mit al potopului, al dezastrului apocaliptic", mentioneaza Kloser. Calendarul mayas ajunge pana la sfarsitul celui de-al 13-lea ciclu al sau, pe 21 decembrie 2012 – dupa aceasta data nu mai urmeaza nimic si vine intrebarea: daca acest calendar nu mai continua, ce va urma? "Veti gasi milioane de oameni, din toate sferele societatii, care cred ca in 2012 se va produce un fel de schimbare in societate sau o schimbare in ceea ce priveste spiritul", afirma Kloser. Anvergura si varietatea teoriilor le-au oferit lui Emmerich si Kloser idei din care sa se inspire atunci cand s-au apucat sa redacteze scenariul.


Esential era sa fie create niste personaje capabile sa treaca prin rasturnari filosofice si politice la scara intregii umanitati. John Cusack interpreteaza rolul principal al lui Jackson Curtis, un scriitor al carui devotament fata de romanul sau esuat-dar-potential-genial i-a distrus casnicia, lasandu-i familia intr-o stare de instabilitate. Dar Jackson ramane un tata loial si va dovedi ca face orice pentru a-si salva familia. Amanda Peet joaca rolul fostei sotii a lui Jackson, Kate, care pastreaza o legatura de prietenie cu Jackson, dar care a obosit sa mai concureze cu munca acestuia incercand in zadar sa-i capteze atentia. Atunci cand placile tectonice incep sa se deplaseze – distrugand L.A.-ul, care se afla in calea lor –, Jackson si familia sa vor incepe o calatorie terestra si aeriana, in dorinta disperata de a supravietui si de a vedea noua lume.


In tot acest timp, liderii cei mai importanti ai guvernelor lumii aveau un plan. Ei nu pot sa salveze intreaga rasa umana, dar pot salva cativa oameni, care sa puna bazele unei noi societati. Presedintele Thomas Wilson, interpretat de Danny Glover, are capacitatea de a intelege foarte rapid
criza cu care urmeaza sa se confrunte omenirea; de asemenea, pentru a preveni isteria in masa, el hotaraste sa tina informatia sub lacat. Thandie Newton, care interpreteaza rolul fiicei presedintelui, Laura, este socata sa descopere ca guvernul tatalui sau a ascuns omenirii un lucru atat de grav. De fapt, se pare ca singurul om din afara guvernului care are idee de ceea ce e pe cale sa se intample este amfitrionul postului de radio (si probabil profetul) Charlie Frost (Woody Harrelson), care isi transmite in eter predictiile oricui ar vrea sa le asculte.

Efectele speciale bat realitatea
Pentru prima scena (primele cinci minute din film sunt deja pe internet) s-au construit cateva decoruri exterioare mobile pe care regizorul sa le poata muta in timp ce actorii alearga pe sau printre ele. "Roland a amenajat o intreaga strada de oras, cu palmieri, betoane, fatade de case, si le-a pus pe toate pe niste balansiere gigantice – cu motoare imense – si mi-a spus: «Trebuie sa alergi de-a lungul acestei strazi, sa te urci intr-o masina si sa demarezi in tromba»", povesteste Cusack. Pana la final, mentioneaza el, "am trecut prin apa, foc, pamant, nori de cenusa, cutremure, aproape prin tot ce ti-ai putea inchipui. Am condus toate vehiculele la care te-ai putea gandi, iesind din orice dezastru pe care ti l-ai putea imagina. Am traversat un soi de infern".


"L.A. este distrus de un cutremur de pamant de 10,5 grade. Yellowstone Park piere intr-o eruptie de lava groasa de treizeci de mile. (...) Ai putea gandi: «Hm, am mai vazut filme cu cutremure». Ei bine, nu, n-ai mai vazut", spune si Marc Weigert, supervizor de efecte vizuale si co-producator. El adauga: "Una dintre cele mai mari provocari a fost numarul mare
de tipuri de dezastre care au loc in film: cutremure de pamant, falii care se deschid in pamant, mai multe orase distruse, inundatii, eruptii vulcanice imense".


Mobilitate pe 500.000 tone de otel
Filmarile au avut loc in Vancouver, Canada, timp de cinci luni. Productia a utilizat mai mult de 13 platouri de filmare in cinci locatii diferite si doua platouri exterioare compuse dintr-un "platou mobil" completat cu palmieri si blue screen. Zonele din jurul Kamloops au intruchipat Yellowstone Park si Tibet, unde echipa a filmat timp de o saptamana. Filmarile principale s-au incheiat in Los Angeles cu cateva cadre exterioare. La esafodajele uriase pentru platformele mobile s-au folosit 500.000 tone de otel pe o suprafata de circa 2.700 metri patrati, sisteme hidraulice si pneumatice, sisteme cu supape controlate electronic. si astea nu sunt toate. Tot ce nu s-a putut filma s-a redat pe calculator
. Au lucrat mai mult de o mie de oameni pentru efectele vizuale.

Predictia apocalipsei, demontata de NASA
NASA a lansat o campanie de explicatii stiintifice de amploare impotriva profetilor apocalipsei, prevazuta de acestia pentru 2012, care au invadat internetul. Predictia din "2012", promovata de milioane de site-uri, isi are originea intr-o fabula potrivit careia o planeta despre care se spune ca ar fi fost descoperita de sumerieni, intitulata Nibiru sau "Planeta X", se indreapta catre Terra si se va ciocni cu planeta noastra, a explicat agentia spatiala americana pe site-ul ei oficial. "Nici un om de stiinta din lume de buna-credinta nu este la curent cu vreo amenintare catastrofala prevazuta pentru decembrie 2012", se afirma in comunicatul NASA, care isi informeaza cititorii asupra unui detaliu important: Terra exista de peste patru miliarde de ani.


Zece modele de sfarsit al lumii, in filme
Profesorul Wheeler Winston Dixon, de la Universitatea Lincoln din Nebraska, specializata in studii de film, spune, printre altele, ca oamenii recurg la asemenea filme pe scara larga: "La final, telespectatorii elimina responsabilitatile. Datoriile sunt anulate (...) creand un anumit confort pervers", titreaza publicatia online Mercury News.


1. Apocalipsa nucleara: Razboiul Rece si teama unui razboi termonuclear. Filme de referinta: "On the Beach" (1959) de Neville Shute; Stanley Kubrick cu "Dr. Strangelove or How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb" (1964) sau "Beneath the Planet of the Apes" (1970).


2. Epidemii globale: "The Omega Man" (1971), "28 Days Later" (2002) sau "Resident Evil" (2002).


3. Atacul animalelor: filme moralizatoare, de genul: nu e bine sa o superi pe Mama Natura – "The Day of the Animals" (1977), "The Birds" (1963), al lui Alfred Hitchcock, sau "Reign of Fire" (2003).


4. Atacul extraterestrilor: de la "The Day of the Triffids" (1962) pana la "Ghidul autostopistului galactic" (2005).


5. Revolta masinilor: sfarsitul civilizatiei nu vine din cauza oamenilor, ci din cauza masinilor create de om – seria "Terminator" sau filmul animat "9" (2009).


6. Sfarsitul anuntat de meteoriti: "Deep Impact", "Armageddon", dupa 1998, sau "Meteor" (1979) si "When Worlds Collide" (1951).


7. Cand vremea o ia razna: "The Day After Tomorrow" (2004) sau "An Inconvenient Truth", filmul lui Al Gore.


8. Miscarile tectonice: "Crack in the World" (1965), "The Core" (2003) si actualul "2012".


9. Zombi: "Night of the Living Dead" (1968) de George Romero, cu toate remakeurile si continuarile, inclusiv "I Am Legend", plus
seriile derivate din "Zombie" (1979).


10. Sfarsitul biblic: de la seria "Left Behind", de Kirk Cameron, pana la "End of Days" (1999) sau viitorul "Legion", programat pentru 2010.

Articol de Manuela Golea, Romania Libera.

Marmureanu despre 2012



Marmureanu spune ca pana in 2012 nu va fi cutremur catastrofal in Romania. Insa mai spune ca: "Cine va mai trai dupa acest an va vedea..."

sâmbătă, 26 decembrie 2009

Calendarul Maya: Sfarsitul lumii in anul 2012 ?



Calendarul Maya: Sfarsitul lumii in anul 2012 ? - Popol Vuh, textul sacru al nativilor mezoamericani, prevede in viitorul imediat un eveniment cosmic cataclismic, ce va marca finalul civilizatiei cunoscute si nasterea uneia noi. Acesta va avea loc, conform calendarului mayas, in 4 Ahau 3 Kankin (13.0.0.0.0) *, corespunzator datei noastre de 21 decembrie 2012

Decodarea Trecutului - Civilizatia Maya - Profetii si Anul 2012